Ce-o mai fi și Feng Shui-ul ăsta?

dragon decupat

Într-o discuție cu cineva zilele trecute, am fost întrebată: Feng Shui-ul ăsta e ceva cu yoga, nu? Mi s-a părut amuzantă asocierea cu o altă cunoaștere, care provine tot din tradiția chineză, dar care poate fi asociată mai ușor cu partea de design și amenajări interioare a spațiilor decât de activitatea fizică și meditativă care este yoga.

Lăsând la o parte scepticismul prezent la o mare parte din oameni, dat fiind că energia este ceva ce nu poate fi perceput cu cele 5 simțuri acceptate de știința oficială, merită să experimentăm și să urmărim jocul energiilor în mediul înconjurător atunci când efectuăm schimbări privind aranjarea obiectelor dintr-un spațiu

Așadar ce este Feng Shui-ul?

Este în primul rând o cunoaștere fascinantă, care ne arată cum putem amenaja un spațiu în așa fel încât toate energiile prezente acolo să fie în perfecta armonie.

Feng Shui înseamnă mai mult decât amplasarea unor obiecte decorative în anumite locuri; astfel, printr-o mai bună amenajare a spațiului, tehnicile sale urmăresc îmbunătățirea vieții celor cale îl locuiesc.

bambus

Pe de altă parte, interesul din ce în ce mai crescut al oamenilor pentru dezvoltare spirituală duce la înțelegerea faptului că e necesar să trăim într-un mediu liniștit și armonios. Feng Shui-ul ne ajută să cunoaștem caracteristicile mediului în care ne mișcăm, personalitatea oamenilor care locuiesc într-un spațiu. Feng Shui este o artă, ce presupune îmbinarea unor principii străvechi cu intuiția și bunul simț. Toate aceste principii au valoare simbolică, care, prin practică, ajung să fie simțite și înțelese ca ceva firesc. Aplicarea oricăror remedii într-un spațiu SCHIMBĂ energia acelui loc. Orice mutare am efectua, se schimbă vibrația.

Este însă important să înțelegem că Feng Shui nu este matematică. Aplicând o singură formulă pentru un anumit spațiu nu înseamnă că obținem întotdeauna efectul dorit. E importantă și energia și intenția oamenilor ce locuiesc acolo. Conform principiului “Omul sfințește locul”. Un om pașnic, cu gândire optimistă, cu intenții benefice, însuflețește un spațiu și amplifica puterea remediilor.

Pe de altă parte fiecare din noi venim în această lume cu un anumit bagaj de cunoștințe, dar și cu drepturi divine. Dacă venim aici cu dreptul divin de a duce o viață abundentă, sau dimpotrivă de a experimenta anumite lipsuri, Feng Shui-ul poate stimula și mai mult, respectiv ameliora situația prezentă. În primul caz poate crea și mai multă abundență ( financiară, spirituală sau de relații), sau ajută la crearea de oportunități pentru îmbunătațirea vieții, în cazul al doilea ( un serviciu mai bine plătit, relații mai bune etc). Feng Shui-ul întotdeauna funcționează, dacă este aplicat corect, dar ține și de karma noastră cât primim din beneficiile noastre, precum și de calitatea noastră umană.

Dat fiind că Feng Shui este o știință de mii de ani, s-au dezvoltat mai multe Școli și fiecare din ele a adăugat un plus de cunoaștere. Dar asta nu înseamnă că aceste școli se contrazic între ele. Dimpotrivă, aceste principii, din toate școlile, trebuiesc îmbinate în așa fel încât să găsim remediul optim pentru ceea ce este mai important pentru noi în acel loc, respectiv cel care diminuează sau anihilează eventualele influențe mai puțin benefice și le amplifică pe cele benefice.

Cele mai importante noțiuni pe care le întâlnim în Feng Shui, care sunt practic temelia acestei cunoașteri sunt :

Principiul yin și yang si
Principiul celor 5 elemente
Orice remediu și orice amenajare a unui spațiu, indiferent de școala Feng Shui aplicată, pornește de la aceste elemente, care trebuie să fie în permanentă armonie.

Odată înțelese aceste noțiuni și pe măsură ce aprofundăm tot mai mult această cunoaștere, ne dăm seama că Feng Shui-ului reprezintă un dans al energiilor care TRANSFORMĂ viața noastră.

Este cu adevărat fascinant! Și merită să îi acordăm atenție. În țările asiatice, dar și multe țări din vest, inclusiv în America, se aplică pe scară largă principiile Feng Shui.

Așadar fiți curioși să experimentați și să cunoașteți această artă străveche. Veți constata singuri schimbările!

Aveți întotdeauna așteptari pozitive!

Cu drag,

Claudia Iacob

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.